Dorinţe ascunse
08 Februarie 2010, categoria Oglinda de Safir
Câte lucruri ascund oamenii şi, doamne, câte poveşti. Cele mai frumoase sunt cele pe care nu le auzim niciodată. Cele ascunse în spatele perdelelor trase când suntem doar noi cu noi. Atâtea prejudecăţi, atâtea iluzii, atâta ipocrizie. Dacă ţi-aş spune că-mi plac buzele tale, mi-ai spune că sunt superficială. Dacă ţi-aş spune că mi-ar plăcea să-ţi sărut picioarele catifelate, ai crede, poate, că am un fetiş. Dacă ţi-aş spune că detest sexul ca pornografie, ai spune că sunt pudică. Dacă… Dacă ai încerca să vezi totul ca pe o formă de magie, de artă, ce ai mai spune? Mi-ai mai nega oare dreptul de a iubi? De a iubi fiecare floare, fiecare parfum, fiecare pantof şi fiecare gură? Nu, asta nu înseamnă că-ţi sunt infidelă sau că am o minte perversă, înseamnă doar că sunt om şi în mintea mea totul e frumuseţe. Chiar şi un scaun răsturnat. Chiar şi un trup moleşit după o noapte de beţie. Fiecare lucru are farmecul său. Chiar şi lacrimile. Gustă-le. Sunt sărate. Au o aromă aparte. Sunt sărate şi calde. Sau sângele. Şi sângele are un gust. Nu, nu sunt vampir, dar mi-ar plăcea să beau un pahar de sânge. Unul mic. Doar unul. Vreau să degust. Vreau să văd o autopsie. Vreau să văd durerea altora. Vreau s-o înţeleg. Vreau să am o perspectivă extinsă asupra vieţii. Nu vreau să port ochelari de cal şi cătuşe pe mâini. Vreau să-ţi spun că te iubesc. Vreau să ţi-o spun din prima seară. Vreau să trăiesc viaţa ca pe o emoţie continuă, ca pe un roller-coaster, ca pe o escaladă montană. Vreau să am dreptul să trăiesc aşa cum vreau, vreau să nu mai fiu privită cu dispreţ. Vreau să mă înţelegi sau, poate, vreau doar să accepţi că viaţa nu e o experienţă univalentă. Ambivalenţa e o calitate a mea, dar când îţi spun că îmi placi, ţi-o spun din inimă.