O dată e festivitatea de absolvire.
O dată e banchetul.
O dată e ziua mea.
O dată iau carnetul de şofer.
O dată e Paştele.
O dată e Crăciunul.
O dată e Anul Nou.
O dată e Valentine’s Day.
O dată e Sf. Ion sau alt sfânt (ne)important.
O dată …
Mereu sărbătoarea creditelor. Niciodată sezonul economiilor.
Amurg înfierbântat ca un vier în călduri. Petale de rubin pe-o pală de vânt. Cântec magistral de cocoş muribund. Aripi fâlfâind zgomotos. Tăcere. Tăcere adâncă de mormânt dictatorial.
Răsărit psihedelic şi, totuşi, ordinar. Soare incandescent de culoarea portocalelor braziliene. Caniculă cu efect de cloroform. Cocoş leşinat pe-un podium de catifea. Găini multicolore cotcodăcind spasmodic. Parkinson social în stadiu terminal. Politică.
Astăzi, pentru întâia dată în insignifianta mea viaţă, am avut oroarea de a alege un preşedinte. Cu respiraţia tăiată de demagogia fără cusur a celor doi candidaţi, m-am dus şi eu la vot cum se duce boul la tăiere. Nu, nu în speranţa unei reîncarnări în cioban european şi nici cu gândul la Nirvana bovină, ci simplu şi molcom ca o vită obosită de mult prea multe promisiuni cu iz de hiperbolă. Ca înspre o finalitate imperativă, dar complet lipsită de sens, aşa m-am dus şi eu la vot.
N.B. De voi ajunge os, am doar un ideal: să fiu ciolan electoral!