Limbile străine: Pur şi simplu le ador
19 Ianuarie 2010, categoria Meine Liebe
Cine mă cunoaşte măcar cât negrul sub unghie, ştie că-mi plac atât de mult limbile străine încât aproape că mă ia cu leşin când aud un francez get-beget conversând aproape de urechile mele. Iubesc franceza aşa cum iubesc să respir şi orice limbă de factură diferită decât cea nativă îmi provoacă o stare de veselie cronică. Aş asculta toată ziua limbi străine şi, de altfel, prin liceu, eram telespectatoare fidelă a posturilor italiene şi franceze recepţionate prin satelit. Vai, ce fericită eram în acea perioadă! Pluteam pur şi simplu. În camera mea nu răsuna nici măcar o undă de glas românesc. Până şi melodiile erau în engleză, italiană sau germană. Ca să fiu totalmente sinceră, din momentul în care am început să învăţ franceza în clasa a doua de şcoală primară, toate celelalte limbi străine au primit viză gratuită în ţara mea. Germana am învăţat-o în gimnaziu, iar engleza şi italiana de prin cărţi şi de pe la tv în anii ce au urmat.
Dacă ‘’străinele” menţionate anterior sunt deja de şcoală veche pe piaţa mondială a limbilor, ţin să menţionez că în ultimul an de liceu m-a lovit un interes subit pentru limba turcă şi cea georgiană. Interes stârnit evident de conversaţiile de pe miraculosul câmp numit Internet. În vreme ce oamenii de rând se plimbă pe Internet şi găsesc britanici, americani şi alte naţiuni incluse în categoria ”common”, eu mă plimb pe site-uri de socializare şi întâlnesc turci, georgieni, brazilieni, indieni şi filipinezi. Ce să spun? Am un talent.
Tot legat de domeniul limbi, în anul 1 am fost câteva săptămâni la un curs de japoneză şi, sincer, chiar mi-a plăcut, dar părăsită fiind de a mea colegă de cameră, am renunţat să mai merg pentru că singură mi se părea prea deprimant şi nici nu aveam cu cine să exersez. Am vrut să-nvăţ şi olandeza, dar acolo ratasem cursurile introductive şi mă simţeam ca un rac stropit cu bulion pus la prăjit într-o tavă cu homari. Adică, pe lângă.
Dacă ar fi după mine aş învăţa cel puţin 8 limbi străine, dar mă lovesc mereu de-acelaşi zid. Fie că e franceză, germană sau altă limbă mai exotică, după ce reuşesc să trec de nivelul ”basic” şi să avansez spre culmile profesionalismului lingvistic, nu mai am cu cine să discut. În general, cei care învaţă o limbă, o învaţă pentru că trebuie, nu pentru că aşa li se năzare lor. Eu chiar învăţ din pasiune şi chiar îmi creşte inima când mai găsesc câte un străin pe Internet şi învârt şi eu tastele în altă limbă decât cea română. Pentru că la cursurile de profil, rar merge lumea din pasiune şi rar au ele ca şi scop aprofundarea cunoştinţelor. Am fost şi m-am convins.
Sursă imagine: fmpgoh