Cu şi despre dracii mei
28 Februarie 2010, categoria La Vie est une Folie
Am o mie de draci, corecţie, o mie şi unul de draci, fiecare aranjat frumos lângă dracul anterior şi înainte de cel ulterior. Dracii mei stau fiecare în spaţiul lor intim şi fierb la foc mic. Cazanul degajă o căldură uşoară, aproape plăcută şi-aproape divină, asta dacă nu ar mirosi a creieri arşi de la circa 500 de metri distanţă.
În mod uzual, aceşti draci stau pioşi, fiecare în coşciugul lor din cavitatea cerebrală. Hibernează. În modul standard, sunt pasivi. Nu fac nimic, doar lenevesc sperând să nu fie niciodată treziţi la viaţă de vreun eveniment grotesc. Sunt nişte draci aproape fericiţi. Au făcut burţile mari, beau bere şi se uită la meciurile dintre gândurile albe şi cele negre, meciuri încheiate, de cele mai multe ori, prin victoria gândurilor albe, frumoase amazoane cu cămăşi din mătase şi umerii goi.
Din când în când, însă, cam o dată la două luni, o calamitate exterioară tulbură somnul criogenic al dracilor şi-i face iar roşii ca sângele. Când se întâmplă asta, dracii scot furcile, coasele, târnăcoapele, sapele şi alte unelte necesare unui drac fermier şi încep să trudească pe platourile întunecoase ale minţii în vederea înlăturării bălăriilor şi gunoaielor aruncate de dracii supradimensionaţi ai vecinilor peste gardurile minţii mele. Tot atunci, ei, dracii cei rotofei, se duc şi ţin de urât gândurilor albe, acum jupuite de haine şi cumplit de voluptoase şi le lasă să le plângă pe umerii lor căzuţi. Mirific peisaj e ăsta: dracul şi fecioara, dar, deh, mintea mea e un loc minunat în care infernul e doar o parte din paradis şi paradisul o parte din infern. Nimic nu e absolut şi nimic nu se pierde. Lacrimile gândurilor răcoresc spinarea iritată a dracilor şi, astfel, ordinea e iar restabilită căci nimic nu-i mai frumos decât un drac îngheţat şi-o fecioară goală.
Are părul alb şi ochii albaştri, blajini. E genul acela de bătrânică machiată şi rujată care te face să zâmbeşti cu complezenţă când îşi face apariţia în cadrul de lemn al uşii. A fost şefă de an, studentă eminentă şi profesoară consecventă. Are reguli fixe, dar şi o anume înţelegere pentru problemele studentului. E pasionată de astrologie şi îi face plăcere să se confeseze oricărei persoane dispuse să-şi plece urechea la vorbele ei. Nu prea ai ce să-i reproşezi, iar pe ansamblu aduce cu o bunicuţă blândă care şi-ar răsfăţa din plin nepoţelul oferindu-i dulciuri şi bani când micuţul a rămas fără credit în faţa alor săi. Dacă ai o anumită dragoste pentru oameni, orele ei îţi vor părea doar o călătorie în gondolă comparativ cu roller-coaster-ul sufocant de la alte discipline. Nimeni n-ar zice că merită altceva decât cele mai frumoase lucruri din lume, dar nu e aşa, nu e deloc aşa.