Albastru Volatil

Advocatus diaboli. Fata cu inimă de catifea.

You are currently browsing the archives for Ianuarie, 2010.

Chestionarul lui Proust

31 Ianuarie 2010, categoria Lanţul Slăbiciunilor

Leapşă preluată de la Terra.

1. Principala mea trăsătură: stilul direct.
2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: inteligenţă, chiar genialitate, în sensul pur intelectual al acesteia.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: independenţă.
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: caracterul lor jovial.
5. Principalul meu defect: lipsa organizării.
6. Îndeletnicirea mea preferată: lectura.
7. Fericirea pe care mi-o visez: mi-ar plăcea să lucrez în domeniul cercetării sau IT, oricum, un domeniu care implică multă muncă intelectuală şi mai puţin timp pentru familie. Îmi doresc un partener care să-mi semene din punct de vedere al personalităţii. În timpul liber mi-ar plăcea să călătoresc.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să îmi pierd memoria. Recuperarea abilităţilor dobândite până în acel moment mi-ar lua foarte mult timp.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: în Suedia sau altă ţară din nordul Europei. Mentalitatea nordică e mult mai apropiată de a mea decât cea românească.
10. Culoarea mea preferată: albastru.
11. Floarea care-mi place: lăcrămioara.
12. Pasărea mea preferată: bufniţa.
13. Prozatorii mei preferaţi: Dumas, Goethe, Saramago.
14. Poeţii mei preferaţi: Ion Barbu, Lucian Blaga, Baudelaire.
15. Eroii mei preferaţi din literatură: Marcus Aurelius Lange (Ferestrele – Leif PANDURO) şi Fitzwilliam Darcy (Mândrie şi prejudecată – Jane AUSTEN).
16. Eroinele mele preferate din literatură: Milady de Winter (Cei trei muschetari – Alexandre DUMAS) şi Fio Régale (Libelula – Martin PAGE).
17. Compozitorii mei preferaţi: Bach, Verdi, Vivaldi.
18. Pictorii mei preferaţi: Raffaello Sanzio, Leonardo Da Vinci, Michelangelo.
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală: unchiul meu şi Bill Gates.
20. Ce urăsc cel mai mult: ipocrizia.
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: mi-ar fi plăcut să fiu mnemonist.
22. Cum aş vrea să mor: în somn, în mod natural sau prin otrăvire, în mod artificial.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: cele făcute în necunoştinţă de cauză.
24. Deviza mea: “Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.”

( Mahatma Gandhi)

Adaugă Comentariu

Poftiţi la duş, domnule rector!

, categoria Panteonul Universitar

 width=  width=
 width=  width=

Nu, nu e nicio ironie, vorbesc foarte serios. Domnul rector al Universităţii ”Politehnica” Timişoara poate veni personal să inspecteze finalizarea lucrărilor la baia din căminul 11C, etajul 1, baie care a stat la baza pamfletului scris de mine cu privire la condiţiile locative din căminele studenţeşti. La ora actuală, situaţia este, spun eu, mult mai bună. Aşa cum am precizat anterior, odată ce postarea defăimătoare a ajuns sub ochii unei persoane cu autoritate în UPT, ca la o mişcare de nas a vrăjitoarei Samantha, totul a fost readus la normal. Lucru îmbucurător şi trist totodată. De ce pentru rezolvarea tuturor problemelor din Politehnică trebuie să se facă apel direct la domnul rector Nicolae ROBU? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, ţin să mulţumesc conducerii UPT pentru intervenţia promptă. Îmi cer scuze dacă v-am creat neplăceri.

2 Comentarii

În noaptea asta urăsc oamenii…

30 Ianuarie 2010, categoria La Vie est une Folie

… toţi acei oameni nehotărâţi şi indiferenţi care doar comentează şi nu fac niciodată nimic;
… cei pentru care sunt o nesuferită doar pentru că mă implic;
… cei care stau bosumflaţi şi îşi deplâng cruda soartă acuzând societatea pentru toate problemele lor;
… cei care nu se pricep să facă nimic, dar se cred maeştri

şi, mai ales, cei care îmi cauzează insomnii pentru că nu sunt capabili să răspundă la o simplă întrebare. Da, urăsc aceşti oameni, recunosc…


Why Does My Heart Feel So Bad – Moby

6 Comentarii