V-aţi gândit vreodată cât de târfe sunt cărţile? Eh, nu? Serios? Sunteţi mult prea naivi. Priviţi-le puţin cum stau cu coperţile întredeschise îmbrăcate în haine mulate, multicolore, fatale. Vă fac cu ochiul ştrengăreşte. Aşteaptă să le mângâiaţi senzual pe spate şi să le luaţi cu voi acasă. O fac cu oricine le vrea, oriunde şi oricând, întinse pe o canapea de piele sau pe o bancă în parc. Le place în natură. Le place neprotejat. Le place mult. Nu ţin cont de sex, religie sau culoare a pielii. Nu o fac doar cu bogătaşi. Nu sunt pudice. Nu le jenează o limbă puturoasă sau nişte picioare neepilate. Au nume inocente aidoma Marei, Veronikăi sau Adelei, aristocratice precum Margot, Cezara şi Sofia sau chiar exotice ca şi Lolita, Maytrei şi Lorelei. Sunt regine de gheaţă sau principese ravisante. Poartă cercei cu perle şi camelii la piept. Sunt abia trecute de vârsta inocenţei sau deja amante versate. Te invită sublim la vals sau te aduc la delir pe-un palton de catifea.
Sunt toate diferite. Sunt toate nimfomane dornice de o nouă îmbrăţişare. Începuturile sunt întotdeauna excitante, iar finalurile mereu fulminante. Ele nu se satură niciodată de tine. Nici tu de ele. Împreună ajungeţi uşor acolo sus, la orgasm… intelectual.
În lumea lecturii, poţi fi cât de curvă vrei tu. Nimănui nu-i pasă. Cărţile nu sunt geloase. Cărţile nu sunt posesive. Cărţile nu se supără dacă săruţi pe gură doi ochi albaştri sau iei în mână un volum musculos. Departe de lumea dezlănţuită poţi să ai legături primejdioase, poţi să miroşi a parfum de femeie sau poţi, dacă vrei, să trăieşti un veac de singurătate.
Divina comedie a relaţiilor literare nu te lasă niciodată rece, e o lume a formelor şi dimensiunilor apetisante, fiecare carte e frumoasă în felul ei, fiecare diferită. Unele sunt uşor de sedus şi supus, altele te prind cu lanţuri de paturile lor şi te bat până la sânge, dar toate, absolut toate, te vor în ele, în trupul lor foşnitor, pe sânii lor pictaţi în culori întunecate.
Universul cărţilor e un univers liber, un univers în care prima alegere nu e niciodată şi ultima, o lume în care nunta e doar în cer şi fidelitatea un păcat de moarte. Literatura e o lume fără prejudecăţi. Poţi să te distrezi în separeu cu Romeo şi Julieta şi nimeni, absolut nimeni, nu te va face imoral. Eşti dintr-o dată cel mai iubit dintre pământeni. Iubit de femei şi bărbaţi deopotrivă. Faust, Orlando şi Dorian Gray sunt acolo doar pentru tine şi au mereu sufletele tari şi trupurile încinse. Fii astăzi tu zeul lor. Ia o carte în mână!
Are şi Liv un prieten bun, buuunn, da’ bun de tot… bun la glumiţe cu subtrat şi la filme de tăvălit pe jos (de râs, bineînţeles). De aceea, în această vineri, Cris şi Liv vă recomandă Românii simpatici, un filmuleţ plin de haz care face furori pe 220.ro:
No amu de v-or plăcut şi vouă ardelenii ăştia ce fumegă de fierbinţi ce sunt, aruncaţi un ochi (sau amândoi dacă vă lasă retina) şi pe site-ul lor: http://www.ilariant.dap.roZic zău, n-o să vă pară rău!
Liv este o persoană dificilă… Eh, bine, puţin spus dificilă. Groaznic de dificilă s-ar potrivi mai bine caracterului ei efervescent. Nu, nu dificilă în sensul unor reguli atât de bine implementate încât să nu mai lase loc decât unei tiranii duse la extrem, ci mai degrabă dificilă în sensul imponderabil al cuvântului. Ok… Dificilă. Dificilă pentru că evaluează personalităţi privite în oglindă. Dificilă pentru că şlefuieşte cu privirea aspectele colţuroase ale problemelor. Dificilă pentru că se iubeşte cu un devotament emfatic şi se detestă cu o profunzime demnă de Groapa Marianelor.
Critică la fel de uşor precum respiră. A integrat critica personalităţii sale mai abitir ca un reflex necondiţionat. Dacă Zora din Libelula “era o supradotată a urii, un geniu al detestării, un Einstein al execrării, un Mozart al dispreţului”, Liv este o supradotată a analizei, un geniu al detaliilor, un Einstein al criticii şi un Mozart al schimbării.
Zadarnice încercările de a opri această avalanşă de idei care se perindă prin capul ei la fel ca şi libelulele deasupra râului. E din naştere o fire analitică şi asta nu o pot schimba nici o mie de volume de mărimea Capitalului lui Marx. Analitică cu sine şi cu alţii. Mai ales, cu sine. Dacă ar avea nişte bisturie şi un microscop performant, s-ar diseca pe sine însăşi, ar analiza cu o precizie obsesivă fiecare fragment al trupului şi al eului său şi ar propune un tratament bazat pe morfină şi ciocolată cu mentă.
Îi plac Ielele, ideile, Ştefan Gheorghidiu şi femeile. Sau bărbaţii. Sau poate amândouă. Sau poate nici una. Nu e de autoritatea sa să descopere. Societatea a trasat deja o direcţie. A deposedat-o de atât de plăcuta călătorie de la descoperire la dorinţă la posesie.
Liv acceptă cu plăcere doar conceptele inovative, scanează universul în căutarea unei noi perspective, se cufundă în ele până la o imersiune aproape totală, apoi se extrage cu fineţea cu care manipulezi un cip şi îşi prezintă concluziile. Întotdeauna există concluzii. Una, două, zece, o sută, un număr infinit dictat de o conştiinţă prea clară.
Contrar concluziilor fugare formulate de prieteni, bla-bla-ul său aparent lipsit sens ascunde adesea un univers emoţional de-a dreptul înduioşător imposibil de definit în cuvinte sau de capturat în fraze. Limba e un ucigaş silenţios al ideilor măreţe şi Liv ştie asta. Ea îşi preţuieşte unicitatea tot aşa cum divinizează ceaiul roşu cu scorţişoară şi ochii albaştri-cenuşii ai primului ei prieten.
